joi, 30 decembrie 2010

Concert in Parcul Sebastian

E, cu siguranta asta a fost oarecum o iesire mai in folosul meu. De cand imi doream sa mai merg la un concert, sa mai aud cateva melodii live si de ce nu, sa vad si eu cateva amplificatoare, chitare, tobe sau orice alte instrumente, pentru ca e o placere pentru mine. Ce nu mi-a placut e ca s-a cantat playback, singurii care au fost pe placul meu au fost fara doar si poate cei de la Proconsul, cu atat mai mult cu cat eu am reusit sa prind loc chiar in fata, lipit de gard, pentru ca pustanii cand au auzit de Proconsul parca a dat cineva cu un spray de gandaci, asa au fugit, asa ca puteam sa vad si cum vibreaza coarda de la chitara bass.

In general asta e problema in Romania, nu se apreciaza muzica buna, curata si adevarata, pentru ca ce canta Alex de pe CD si isi bate joc de toti fanii lui si cu ce canta Puya mie imi displace total. Nu stiu daca se poate numi o trupa rock Proconsul, dar a cantat 100% live, pe instrumentele lor. Ganditi-va si voi, bucuria de a auzi un sunet de la o toba, de la un bass, de la o chitara, de la o orga si nu in ultimul rand, o voce reala, nefalsata. Pe langa Puya, Alex si Proconsul, au mai cantat Heaven, Deepcentral si inca o trupa rock care nu i-am retinut numele, ceva cu C, iar pe final am inteles ca urma Holograf, sa ca am plecat acasa cu picioarele si oasele inghetate.

Frumusel, sunetul destul de prost (apropo, chiar si la filmulete destul de prost pentru ca am stat in fata si stiti cum se aude acolo, unde basii imping ca nebunii sunetele). Surpriza serii a fost ca m-am intalnit cu fostul meu coleg Vlad Dragomirescu, si el venit in gasca pe acolo, ii urez pe aceasta cale inca odata Sarbatori Fericite si poate ne mai intalnim pe la Piata Constitutiei in seara de revelion, cine stie. Atmosfera, ma refer aici la beculete si la tot ce ne inconjura, nu la oameni, care au fost putini si aia cand veneau, cand plecau. Exista in parc un brad destul de frumos si de luminos, plus multe alte decoratiuni interesante spre placul celor mici, puteti observa ceva mai jos, in imagini.
















A fost odata un Craciun...

Desi acum fix un an strigam in ruptul capului ca n-o sa mai merg la tara, nu am putut rezista tentatiei de a mai face o aventura, pur si simplu de a ma mai plimba si de a mai scapa de acest Bucuresti, care pana la urma nu e atat de urat, cat poate fi uneori de plictisitor atunci cand nu mai iesi sa-l strabati. Ma refer aici ca atunci cand am vazut semnul rutier care indica faptul ca ai intrat in Bucuresti, cand am vazut tramvaiele de la depou si blocurile, m-am simtit deja ajuns acasa, m-am simtit in largul meu si parca am prins o doza de putere, dar nu stiu de ce. Am mai spus de cateva ori ca m-ar tenta sa locuiesc la tara, dar parca tot n-as da Capitala pe 2 strazi pline de noroaie din provincie.

Oricum, am plecat vineri si m-am intors luni de dimineata. Au fost 3 zile care au trecut infernal, 62 de ore care au trecut ca o saptamana si in fiecare ora parca se scurgeau 3. Nu inteleg care poate sa fie cauza de a trecut timpul asa de greu, dar am aflat una buna de la un prieten din Galati : "Timpul trece repede atunci cand ai cu cine sa-l faci sa treaca". Si intr-adevar, asa este. Ce-am putut eu singur sa fac 3 zile in conditiile in care n-am avut calculator (de fapt, am avut, dar fara internet, iar pentru mine un calculator fara internet e ca o chitara fara corzi) si n-am avut nici un canal de sport in care sa urmaresc si eu, acolo, ceva, cum ar fi un meci in reluare, o retrospectiva a turului de campionat sau chiar stiri pentru ca am fost rupt de realitate.

Spre deliciul unora, dar si spre dezamagirea copiilor mai mici de varsta care asteptau cu siguranta zapada multa de Craciun, cum pana la urma fiecare dintre noi am trait sentimentul asta in copilarie, soarele si-a facut aparitia in forta si emana o caldura nefireasca datei de 25 decembrie, in unele momente chiar eram derutat si credeam ca era Pastele, ca sa nu mai spun ca dimineata am vrut sa salut cu "Hristos a Inviat!". Per total, nici nu stiu ce sa zic, a fost totusi o iesire, dar si o gramada de timp pierdut. Mai jos aveti 2 poze cu soarele privit din casa.




joi, 23 decembrie 2010

A meritat asteptarea!

Daca ne uitam in urma, au trecut doar vreo 2-3 luni de cand imi doream sa incep sa cant la chitara, luni care parca s-au scurs destul de repede, insa de vreo 2-3 saptamani incoace numai eu stiu cum s-a dus timpul. Oricum, totul e frumos si bine atunci cand se termina bine, iar in cazul meu pot sa spun ca asteptarea a avut un rol foarte important. Initial, am dorit sa cumpar o chitara la mana a doua, care era clasica, insa dupa ce m-am informat ca pe cea clasica (cu corzi de plastic) nu se pot canta decat melodii de folk, flamengo si asa mai departe, bineinteles ca n-am putut decat sa renunt la optiunea asta, desi era clar un pret mai avantajos, 130 de ron (sau 13 sute, pe limbajul unora =)) ).

Un vecin m-a indrumat spre un magazin de instrumente muzicale la vreo 600 de metri de mine (e sound), am facut cateva vitize pe acolo, ne-am interesat si mai mult de ceea ce doream, iar marti, cand am mers sa facem proba la un astfel de instrument, un tip si-a facut aparitia ca prin minune si ne-a oferit o demonstratie care n-a avut rolul decat sa amplifice si mai mult pasiunea din mine. Iata ca acea persoana s-ar putea sa imi fie chiar un profesor, pentru ca i-am luat numarul de telefon, mi-a acordat deja si chitara si mi-a oferit oportunitatea de a il vizita ori de cate ori intampin vreo problema.

Am si 3 acorduri de repetat, date chiar de dumnealui pe o foaie : Sol Major, La major si Re Major, acum, in prima zi n-am facut altceva decat sa ma joc putin cu ea, sa ma imprietenesc cu ea, sa vad ce poate, iar probabil ca de luni, atunci cand voi reveni inapoi in Bucuresti pentru ca o sa imi petrec sarbatorile la tara, o sa ma apuc serios de treaba. Sincer, acum abia mai scriu pentru ca dupa numai putin de vreo 3-4 ore de cantat in continuu, degetele mainii stangi cam plang fiindca toti incepatorii stiu ce au de tras cu corzile, pana prindem forta in degete si pana ne obisnuim sa apasam asa cum trebuie, o sa treaca ceva timp.

Experienta, nu am, insa pot spune ca m-am mai documentat si eu de pe internet, am mai vazut care e treaba si in ciuda faptului ca in primele minute cu ea nici macar nu stiam sa o tin pe mine, iar mana imi tremura de emotii ca sa nu cedeze corzile. M-am obisnuit acum, mana stanga se misca si ea din ce in ce mai bine pe grifft, insa voi avea mult timp nevoie de exercitiu. Daca iti place chitara si o respecti, vei avea numai de castigat din asta. Sunt constient ca e greu, sunt un incepator care nu leaga nici 2-3 acorduri, dar cu munca, pasiune si daruire spre sa fac pasul peste 1 an, 2 pe o chitara eletrica! Luni, cel tarziu marti o sa va fac si niste poze cu instrumentul care, apropo, este marca Dimavery si a costat 312 de ron.

miercuri, 22 decembrie 2010

Contele de Monte Cristo (Al. Dumas) - Volumul III

Volumul trei al romanului ne introduce si mai mult in povestea amintita de Alexandre Dumas. Ramasesem data trecuta la Franz si Albert, care s-au indreptat acum spre un carnaval din Roma. Seara se facu liniste, iar mii de oameni au aprins lumanari pentru ca asa era traditia. Albert se indragostise de o fata, dar de fapt i se pregatise o capcana la care nici nu avea cum sa ii dea prin minte ca o sa cada in ea. Urcat intr-o trasura de-a fetei de care s-a indragostit, a intrat imediat in posesia lui Vampa, banditul roman. Imediat o scrisoare i-a fost trimisa lui Franz, in care scria ca daca pana a doua zi dimineata nu ii vor fi trimisi 4.000 de piatrii, prietenul sau avea sa fie omorat si in care era atasat un post scriptum de a lui Luigi Vampa.

In data Franz s-a dus acasa la Contele de Monte Cristo, cu toate ca era o ora tarzie, in noapte pentru ca ii lipsea o suma din cea ceruta. Asadar, s-a imprumutat la Conte, insa acesta s-a oferit sa-l ajute dat fiind faptul ca il cunostea pe bandit dupa ce il salvase de la moarte. Amandoi au plecat in graba spre Catacombele Sfantului Sebastian ca sa ajunga la Vampa. Contele si Franz au poposit la adapostul celui ce era cautat si i-a cerut explicatii pentru persoana rapita. Italianul si-a cerut mii de scuze si s-a indreptat spre celula, acolo unde Albert dormea fara nici macar o retinere, ca un copil, iar cand a fost trezit s-a suparat tare pentru ca a fost intrerupt din vise. Dupa ce si-a mai cerut scuze odata pentru ca a facut o captura gresita, i-a indreptat pe Franz, Albert si Monte Cristo spre iesire salutandu-i si punandu-le la dispozitie o eventuala revenire acasa la el. Albert ii multumi si el Contelui, care il invitase intr-o noua vizita la casa lui din Franta pentru a lua masa impreuna. Sclavul Bertuccio avea sa povesteasca o intamplare absolut uimitoare din viitoarea locuinta pe care o achizitionase Contele de Monte Cristo, Casa din Auteil. Acest adapost i-a apartinut mai demult domnului marchiz de Saint-Meran. Precum pretindea Bertuccio, el comisese o crima in aceasta casa, sau mai exact in gradina acesteia.

Caderousse si Carconta, vechile cunostiinte despre care am mai auzit pe atunci cand le erau vecini lui Edmon Dantes si tatalui sau, detineau un giuvaer foarte bine cotat din punct de vedere financiar, iar acestia aflandu-se intr-o stare materiala destul de modesta, au decis sa-l vinda. Asadar, au primit vizita unui tip interesat de aceasta piatra pretioasa. Strainul a oferit 40.000 de franci, insa acestia nu doreau nici in ruptul capului sa auda de o asemenea oferta. Pana la urma, insa, au acceptat. Ei si-au primit banii, o parte monede, o parte aur si la sfarsit, cand domnul trebuia sa plece, o ploaie foarte mare se porni. Initial, strainul a pornit la drum, dar dupa nu mult timp a revenit in gazda celor doi casatoriti. Spre seara, cand s-au culcat toti, Caderousse s-a indreptat spre cumparatorul primit in gazda si l-a impuscat in cap, iar mai apoi si sotiei sale facandu-i acelasi lucru, pentru ca pe final el sa se sinucida. Bertuccio, caruia ii cursese sange pe tot corpul pentru ca se afla ceva mai jos de actiune, a iesit afara si a fost inhatat de politia care a venit imediat, dar a reusit sa se elibereze pana la urma. Domnul de Villefort care a fost gasit prin preajma casei a fost impuscat si injunghiat in inima de mai multe ori de catre servitorul lui Monte Cristo din ura si din razbunare pentru ca acesta poruncise sa i se omoare fratele cu ceva timp in urma. Pentru ca acesta a fost surprins prin gradina incercand sa ingroape ceva, italianul a dezgropat un cufar in care se afla un bebelus, adus la viata ulterior.

Sclavul se bucura si sustinea ca Dumnezeu nu s-a suparat pe el pentru ca a luat viata unui om, dar a reusit sa o redea altuia. Terminand cu asta, Monte Cristo solicitase un credit nelimitat, iar acesta ii fusese acordat in ciuda uluielii intregilor asistenti veniti la negocieri. Si Contele avea sa salveze viata unor persoane, sau mai bine spus Ali, servitorul sau arab. Aflati intr-o trasura cu doi cai mult ravniti de doamna de Villefort, prietena sa si copilul ei se aflau intr-o primejdie foarte mare pentru ca acei cai erau de-a dreptul scapati din control. Ali prinse cu o franghie picioarele animalelor, iar trasura se tara metri buni odata cu el. Cu o licoare magica, Contele l-a readus la viata pe copilul nefericitei mamici inspaimantate. Mii de multumiri i-au fost datorate acestui om care, cu modestie, i-a transmis doamnei ca n-are nici un merit si ca toate slavile ii trebuiesc adresate servitorului arab. Intre timp, Monte Cristo se indragostise de sclava sa grecoaica Haydee, pe care a reusit sa o imbrace intr-un fel in care nici macar ea nu se mai cunostea pe sine. Avea loc o intalnire a mai multor persoane in acea seara la casa domnului Morrel, asa ca Haydee trebuia sa arate cum nu se poate mai bine si nu il ultimul rand, sa iasa in evidenta.

Cand au ajuns cei doi indragostiti la cina organizata de Morrel, cu toate povestirile sale, personajul principal al romanului a reusit sa ii uimeasca pe toti cei prezenti acolo prin cunostiintele sale si totodata cu frumoasa sa logodnica. Doamna de Villefort a discutat cu acesta despre niste otravuri, iar aici m-a incantat tare cateva randulete in care era relatata o presupusa intamplare, acum o sa citez : "Iata, deci, ca iepurele de casa e mort, fara sa nelinisteasca justitia. Abatele Adelmonte ia iepurele, pune bucatareasa sa-l spintece si arunca intestinele pe o gramada de balegar. Acolo, pe balegar, se afla o gaina ; ea ciuguleste intestinele, se imbolnaveste la randul ei si a doua zi moare. In clipa cand gaina se zbate in spasmele mortii, trece in zbor un vultur (fiindca trebuie sa va spun ca in tara lui Adelmonte sunt numerosi vulturi). Vulturul se napusteste la cadavru, il ia in ghiare, il duce pe o stanca si se ospateaza. Peste trei zile, bietul vultur, e cuprins de ameteala pe cand se afla in slava cerului, se rostogoleste in gol si cade greoi tocmai la helesteul dumneavoastra ; stiuca, tiparul si mreana sunt lacome - stiti asta - si musca din vultur. Ei bine, inchipuiti-va ca a doua zi vi se aduce la masa stiuca sau tiparul sau mreana, otravita la a patra mana, ca oaspetele dumneavoastra va fi otravit la a cincea mana si ca va muri peste opt sau zece zile, bonlav de pantece, de inima si cu un abces la stomac. I se va face autopsia iar medicii vor spune : Individul a murit din pricina unor tumori la ficat sau de febra tifoida." Bun, urmeaza volumul 4, care o sa apara foarte de curand pentru ca am ramas in urma cu articolul, volumul precedent a fost terminat cu vreo 2 saptamani in urma, asa ca daca mi-a scapat ceva...

Capitolele volumului III :

Cap. I - Carnavalul din Roma.
Cap. II - Catacombele Sfantului Sebastian.
Cap. III - Intalnirea.
Cap. IV - Comesenii.
Cap. V - Dejunul.
Cap. VI - Prezentare.
Cap. VII - Domnul Bertuccio.
Cap. VIII - Casa din Auteil.
Cap. IX - Vendetta.
Cap. X - Ploaia de sange.
Cap. XI - Creditul nelimitat.
Cap. XII - Trapasii sub-rotati.
Cap. XIII - Ideologie.
Cap. XIV - Haydee.
Cap. XV - Familia Morrel.
Cap. XVI - Pyram si Thisbeea.
Cap. XVII - Toxicologie.
Cap. XVIII - Robert Diavolul.

duminică, 19 decembrie 2010

Mos Craciun a venit la Dinamo!

Ca in fiecare an, clubul Dinamo a organizat un eveniment deosebit pentru toti copiii alb-rosii cu ocazia sarbatorilor de iarna care deja incepem sa le numaram zilele pe degete pana ce vor incepe. Mos Craciun a fost, asadar, prezent pe terenul sintetic din incinta stadionului din Stefan cel Mare. Gabi Torje, Marius Alexe, Liviu Ganea, Cornel Dinu, Florin Prunea sau Cornel Talnar au impartit cadouri tuturor tinerilor care ii au ca idoli chiar pe ei si au ales sa tina cu aceasta formatie care, chiar daca trece printre pasa mai proasta, merita sustinuta si in aceste momente, mai ales in aceste momente.

Festivitatea a avut loc la ora 12:00, iar tinerii s-au putut bucura de poze cu jucatorii lor preferati sau legendele echipei, de autografe sau chiar de zapada din aproprierea terenului. La fel ca si anul trecut, am primit si eu un cadou, iar de departe surpriza s-a regasit in DVD-ul "DINU", pe care oricum doream sa il achizitionez si pe care l-am urmarit deja. Acum, posterul pe care il vedeti ceva mai jos cu componenta lotului isi are locul pe perete foarte frumos.












marți, 14 decembrie 2010

Dinamo Romprest - Scavolini Pesaro 0-3 (Volei Feminin) - Champions League

Cel de-al patrulea meci din Champions League al voleibalistelor dinamoviste a adus iar un nou insucces, la fel ca si numarul partidelor disputate. De data aceasta insa, fetele n-au mai jucat chiar nimic, nici macar o stralucire, abia prin setul al treilea parca s-au mai dezmortit, dar in rest nimic, cel putin daca in meciurile precedente pierdusera, reuseau sa o faca onorabil. Suporteri numerosi si galagiosi in sala, nu cred ca exagerez daca spun ca au fost vreo 2000. In micile tribune au fost expuse diverse bannere, cel mai tare dintre ele fiind unul pe care scria "FORZA NAPOLI". Urmatorul meci si probabil ultimul este pe 5 ianuarie, anul viitor cu Bielsko Biala.

Seturi :

Setul 1 : 12-25
Setul 2 : 20-25
Setul 3 : 21-25

Grupa E :

1. Scavolini Pesaro / 8 puncte ;
2. Rabita Baku / 7 puncte ;
3. Aluprof Bielsko Biala / 5 puncte ;
4. Dinamo Romprest / 1 punct .






marți, 7 decembrie 2010

Plimbare de seara prin centrul capitalei

Cat de curand s-au aprins luminitele de sarbatori in centrul capitalei, iar asta i-a determinat pe multi dintre oameni sa iasa prin oras, sa se fotografieze cu decorul de la Universitate sau Piata Unirea sau pur si simplu sa admire privelistea extraordinara, care nu o vezi decat o data pe an. Am facut un traseu de pe la Unirea, prin centrul vechi, pana pe la Centrul Militar si inapoi, in tot acest timp neratand ocazia de a intra in cateva magazine cu instrumente muzicale pentru a ma interesa de niste chitare. Va las sa va formati o idee despre cum arata Bucuresti-ul prin cele mai importante zone ale sale. Ceea ce e pacat este faptul ca nu prea se regasesc culorile instalatiilor in pozele urmatoare sau in filmulete.













Un an si o luna de la data infiintarii

Dupa cum ati observat, in ultimele zile n-am mai scris nimic si totodata anunt ca nu o sa o mai fac intr-o anumita masura. Articolele cu Dinamo, care sunt total inutile, rezultatele care se puteau gasi si pe orice site sau stirile despre fotbal vor deveni istorie, iar istorie va deveni si media de 3/4 articole scrise pe zi, pentru voi scrie doar despre viata mea, despre intamplari notabile sau orice eveniment care e bine de transpus aici, de tinut ca o amintire. Daca vreti sa ii spuneti intr-un fel acestei schimbari, puteti sa o apreciati in felul urmator : "Blogul sfarseste pentru voi, insa continua pentru mine". Nu voi inchide blogul, daca va intereseaza sa intrati puteti sa o faceti si nu ma voi supara.

Chestia asta am pus-o in aplicare dupa ce timpul devenise chiar foarte nesuferit si trecea pe langa mine fara sa imi dau seama cum. Avand in vedere ca am in plan sa citesc Contele de Monte Cristo si alte carti interesante, ca trebuie sa fac zeci de portofolii pentru liceu, am de invatat fiindca nu mai merge smecheria ca la generala si mai nou, mi-a intrat in cap pasiune de a canta la chitara, fapt pentru care voi urma si niste cursuri la clubul fostei mele scoli generale, iar peste nu mult timp imi voi achizitiona si o chitara. Sper ca pe viitor, daca doriti si dumneavoastra, sa aveti posibilitatea sa vedeti diverse acorduri aici, pe blog si de ce nu, chiar sa dau niste cursuri, insa mai e drum lung pana acolo.