duminică, 23 ianuarie 2011

Contele de Monte Cristo (Al. Dumas) - Volumul IV

Am ajuns la antepenultimul volum al romanului "Contele de Monte Cristo". Citirea e drept ca a decurs mai greu, dat fiind faptul ca a mai fost si cu pauza asta dintre sarbatori cand am facut o vizita si pana la tara, uneori a mai intervenit si lenea sau oboseala, depinde cum vreti sa interpretati, pentru ca am avut multe portofolii de facut si inca mai am, iar asta nu pentru ca as avea probleme la anumite materii, dar in liceul asta se cer o multime de proiecte si parca mi se pare o joaca atunci cand ma gandesc la faptul ca in generala aveam de facut un singur astfel de proiect, doar la istorie. Sa lasam toate acestea date uitarii si sa incep sa povestesc. Ce sa spun, pe de-o parte abia astept sa termin romanul asta de citit pentru ca vreau sa trag linie si sa imi dau seama de concluzie, de ce s-a intamplat pana la urma, dar daca e sa o luam in alt fel, am fost asa de introdus in aceasta lume a cititorului, incat parca imi pare rau ca mai am decat 2 volume si se termina tot. Oricum, la sfarsit am sa vizionez filmul si sa ma apuc de o alta opera a lui Alexandre Dumas, poate "Cei trei muschetari".

Asadar, aici dam de Albert de Morcef si ale sale nemultumiri privind felul in care jocurile sale la bursa nu prea merg in niciun fel. Contele s-a gandit la fel de fel de ipoteze in care l-ar putea redresa pe acest plan si a gasit una, prin care ar fi trebuit promovata o stire falsa intocmai pentru a atrage atentia celorlalti. Foarte bun de inima, asa cum era Monte Cristo, s-a oferit sa mai faca o fapta nobila si a restabilit legaturile dintre un domn Cavalcanti si fiul sau, acestia fiind nespusi de entuziasmati de revederea dupa multi, multi ani. Ne mutam la Noritier de Villefort, care devenise paralizat, nu isi mai putea deci misca nici mainile, nici picioarele, insa in gandire ramasese la fel de limpede, singurul sau mijloc de cumunicare fiind acela prin clipirea ochilor.

Noritier simtea ca nu o mai duce prea mult si a cerut sa i se aduca un notar pentru a face toate formalitatile in ceea ce priveste mostenirea si mostenitorii acesteia. Principala persoana vizata pentru dobandirea ei era Valentinne, fata lui, insa acesta a fost total dezamagit de alegerea fetei de a se casatori cu Franz, fiu al unui vechi dusman de al sau. Revin la Monte Cristo, care trece la fapte si se intreapta spre un telegraf pentru a comunica o veste falsa, asta prin intermediul unui mesager prezent acolo, care a fost convins cu o suma foarte frumusica sa faca asta. Mai apoi a fost un ospat organizat parca de Albert, la care s-au vorbit diverse. Printre altele, s-a pus in aplicare si un plan de casatorie in familia Danglars. Domnul Conte avea sa faca si el un bal, unde iar isi strangea critici din partea tuturor, gesturile lui fiind masurate de fiecare data de catre cei prezenti acolo.

Urmau vesti soc din discutia doamnei Danglars si a domnului de Villefort. Se afla o cu totul alta identitate a personajului principal, aceea ca pe el l-ar chema de fapt Wilmore, ca provine din Malta si ca este foarte bun prieten cu abatele Busoni. Mai erau si alte marturisiri ale lui Villefort, care anunta ca nou-nascutul ingropat in gradina casei din Auteil a fost gasit si ca, cel mai probabil, acesta ar trebui sa se afle la un centru de adapost. Cea mai palpitanta si totodata tragica intamplare care avea sa se intample este fara doar si poate vestea ca domnul de Saint Meran, adica bunicul lui Valentinne si a lui Villefort, decedase. Sotia lui a batut drumul pana la casa familiei Villefort pentru a-i anunta nefericita veste.

Chiar daca toti erau afectati, doamna de Saint Meran era poate cel mai mult dintre acestia. Deja incepuse sa aibe iluzii si isi simtea moartea foarte aproape, asa ca a chemat un notar pentru a-i lasa averea sa pretioasa nepotilor sai. A fost chemat si un doctor pentru bunica lui Valentinne, insa acesta ajunsese prea tarziu si avea sa descopere o adevarata tragedie prin faptul ca si doamna de Saint Meran isi daduse sufletul. O foarte mare nenorocire se abatuse pe familia Villefort. Intre timp, de suparare Valentinne a iesit in curtea casei pentru a lua o gura de aer, se plimba maniata, cand, dintr-o data o voce isi facu aparitia. Era Maximillien, fiul lui Morrel care o anuntase ca tine la ea si ca doreste sa se casatoreasca. A doua zi foarte multi oameni au fost prezenti la cavoul familiei indoliate, un cavou cu aspect ca in vise, asa cum descria Alexandre Dumas.

Capitolele volumului IV :

Cap. I - Jocuri de bursa.
Cap. II - Maiorul Cavalcanti.
Cap. III - Andrea Cavalcanti.
Cap. IV - Petecul de lucerna.
Cap. V - Domnul Noritier de Villefort.
Cap. VI - Testamentul.
Cap. VII - Telegraful.
Cap. VIII - Cum poate fi scapat un gradinar de hirciogii care ii mananca piersicile.
Cap. IX - Fantomele.
Cap. X - Ospatul.
Cap. XI - Cersetorul.
Cap. XII - Scena conjugala.
Cap. XIII - Planuri de casatorie.
Cap. XIV - Cabinetul procurorului regal.
Cap. XV - Un bal de vara.
Cap. XVI - Informatiile.
Cap. XVII - Balul.
Cap. XVIII - Painea si sarea.
Cap. XIX - Doamna de Saint Meran.
Cap. XX - Fagaduiala.
Cap. XXI - Cavoul familiei Villefort.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu