miercuri, 11 septembrie 2013

Clipe miliarde, Ca muguri-au trecut

Daca ne intoarcem cu fix un an un urma si dam putin cu ochiul la articolul acesta, ne va sari in ochi urmatoarea afirmatie : "S-a mai rupt o petala din floarea vietii, ce sa-i faci, si ma apuca groaza cand ma gandesc la faptul ca acum merg pe 18 ani, la anul urmand sa sarbatoresc majoratul. Hmm, am destule controverse interioare in privinta a ceea ce se va infaptui/realiza/organiza pe 11 septembrie 2013, asa ca om trai si om vedea.". Am trait si am vazut. Recunosc, m-am gandit intens inca de la inceputul anului la ceea ce as putea face mai special in ziua in care voi deveni major. Unele dintre persoanele apropiate imi stiu o parte din initiative, pe altele le stiu doar eu. Cea mai interesanta, cred eu, a fost chiar ultima, dar voi reveni imediat la ea. Prima idee a constat intr-o petrecere acasa, formata din aproximativ 10 persoane, multa bautura si voie buna. Facusem chiar o lista cu persoanele ce ar fi urmat sa fie invitate, dar din acea lista doar o singura persoana s-a potrivit cu ce a fost cu adevarat.

Mergand insa la majoratul unei foste colege din scoala generala, organizat intr-un club de pe langa Parcul Cismigiu, mi-am schimbat imediat parerea. Mi-am dat seama ca "discoteca e prea mica" (asa cum spune o melodie de la Vita de Vie) acasa si ca s-ar dovedi neincapator, plus ca distractia n-ar fi asa de generoasa. In seara aia, mi-a placut ca s-a pus accentul pe distractie, nu pe mancare sau alte lucruri. Mi-a placut enorm si o felicit pe Ana, daca va citi vreodata articolul asta. Totusi, din cate am inteles la timpul respectiv trebuia sa dai o suma destul de mare spun eu, daca doreai sa inchiriezi pentru o seara clubul respectiv. Pana la urma, n-a fost nici asta un mod prea plauzibil.

Am decis sa fac cel mai simplist lucru posibil : sa scot cele mai apropiate persoane la o terasa. Cateva saptamani bune am ramas cu ideea asta, care era chiar bunicica. Intre timp, entuziasmul acela de petrecere imi trecuse, mi se parea chiar copilaresc ceea ce gandisem spre inceput. Revin acum la ultimul plan, care imi pare rau ca n-a fost pus in aplicare. Mi-am dorit sa plec in Timisoara, cu trenul. Programul era atat de bine pus la punct, curajul se acumulase si el si simteam nevoia sa fac ceva nebunesc, sa vizitez un oras atat de frumos, pentru ca imi plac foarte mult calatoriile, dar si sa ma intalnesc cu o foarte buna prietena, Adina. Mi-a venit insa un moment suprem de inspiratie sa ma uit pe prognoza meteo. Din pacate, odata cu inspiratia a venit si tristetea deoarece in ziua de 11 era anuntata ploaie. Am aflat ca asa a si fost toata ziua - noros, ploios si urat. Am fost foarte dezamagit, mai ales datorita faptului ca anulasem iesirea la terasa. Cu toate astea, m-am resemnat si totodata mi-am promis ca voi infaptui si aceasta mare dorinta. Asa ca m-am axat pe miercuri, in Bucuresti, pentru ca mai era foarte putin. Am adunat noi persoane si mi-am facut urmatorul program :

09:00 - 12:30 | Momentul 1 - Sala (Daniela) 
13:30 - 15:30 | Momentul 2 - Biliard (Herman, Andra) 
16:00 - 17:30 | Momentul 3 - Cofetarie (Andreea, Alexandra, Madalina) 
18:30 - 20:00 | Momentul 4 - Terasa Penny (Alexandra, Diana, Betty, Marius, Ana/Silvia) 
20:00 - 21:30 | Momentul 5 - Taicamiu 
22:00 - 00:00 | Momentul 6 - Acasa

De ce am facut un program? Pentru ca am vrut sa ma vad cu mai multe persoane, in mai multe locuri si sa ma pot incadra in timp. De ce nu i-am strans pe toti intr-un singur loc? Pentru ca ar fi existat marele risc de a nu avea cum sa comunic cu fiecare in parte, iar ei sa se plictiseasca. Asa ca i-am sortat cum am stiut eu mai bine. Au intervenit si mici modificari, cum ar fi lipsa Andrei, plecata la meciul nationalei Romaniei, ragusita, ravasita si sleita de puteri, din cate mi-a spus, dar mai ales momentul 3.. despre care nu vreau sa vorbesc, din simplul considerent ca nu vreau sa ma agit si sa ma enervez iar. Nici Alexandra n-a putut veni, dar mi-am luat revansa a doua zi de la ea. Am primit si foarte multe urari/ganduri frumoase pe Facebook, la telefon, dar am primit doua mesaje care m-au emotionat.

Primul, este de fapt o poezie. L-am primit la 00:00:00 pe toate caile disponibile. Este de la o prietena foarte buna din Timisoara, Adina, careia ii multumesc din suflet si nu am cuvinte sa spun cate bucurii mi-a adus :

" Ani, ai optsprezece,
Copilaria ar trebui sa plece,
Unii, am devenit maturi devreme,
Ziceam ca nu avem de ce ne teme,
Dar ne e teama la oricare pas,
Si totusi, profitam de fiecare ceas,
In asta zi, pragul maturitatii l-ai atins,
De fiecare an, trecut, ai fost invins,
Nu privii inapoi, ci in fotografii,
Ele, de anii ce-au trecut iti vor aminti.

La multi ani dragul meu Marian! Sa fii sanatos, sa ai parte de tot ce-ti doresti si nu in ultimul rand, sa nu te schimbi niciodata! Ai grija de tine si sa ai parte de un majorat pe cinste.

Cu dragoste, 
Adina (Fluturas) "

Cel de-al doilea mesaj l-am primit de la Betty. Asta a fost pe cat de artistic, pe atat de zguduitor. Ii multumesc si ei pentru timpul alocat si-mi pare rau ca n-am vorbit o perioada.

" Marian, 
 Azi-noapte a plouat putin. Probabil picaturile nu vor sterge nimic din ce a fost, dar sunt sigura ca vor limpezi totul din ce urmeaza sa fie. Azi, ai atins granita dintre tu insuti si adevarata schimbare, pentru ca de abia acum stii sa distingi ce merita sa investesti si ce nu. Asta de fapt inseamna experietna. Mai sunt multe trepte de urcat, dar e atat de frumos cand esti la mijloc! Cand te poti uita in urma cu capul sus si poti spune “am invatat”. Asta e cea mai mare multumire! Nu te-am cunoscut niciodata sufiecient, poate de aceea stau acum in fata monitorului si scriu asta intr-un simplu mesaj. Totusi, in calitate de “trecator prin viata ta” pot spune ca esti o persoana speciala. De ce? Pentru ca nu ai spus niciodata “nu”, pentru ca mie, personal mi-ai aratat ca stii sa fii prieten si om in acelasi timp, pentru ca ai un stil deosebit de a iubi oamenii si un talent nativ de a pune suflet in tot ce faci. Ca nu am stiu eu sa apreciez e greseala mea. Dar azi, tin sa imi cer iertare pentru tot ce ti-am gresit si sa iti spun un sincer multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine! Marian, iti urez din suflet o viata minunata, plina de impliniri si multa sanatate! Iti doresc sa iti gasesti acea jumatate, care sa merite sincer toara investitia ta sufleteasca si care sa iti ofere cel putin atat cat oferi tu. Sper sa ai o zi pe care nu o vei uita niciodata si pe care o poti bifa mandru in lista cu cele mai frumoase amintiri! Iti spun cel mai sincer : La Multi Ani! "

Cam asta s-a intampla in ziua premergatoare mult asteptatelor momente gandite in criza de timp. Ziua de 11 septembrie a inceput de dimineata, de la ora 7:00. Mama n-a avut timp sa imi faca tort, dar de fapt avea sa fie doar un siretlic de-al ei, o sa vedeti asta mai incolo. Asa ca am spus sa fac eu tort, am luat niste vin spumant si bere cu tequila pentru seara, iar la ora 9:00 am plecat si eu spre sala de repetitii. Tortul a fost facut in 40 de minute, insa jumatate de ora am stat sa caut niste pantaloni pe care nu i-am gasit si sa ma pregatesc de plecare.


Aici sunt la sala de repetitii, cu Daniela, pe care o urasc pentru ca mi-a cumparat cadou. Evident, glumesc spunand asta, insa eu am procedat in felul urmator : am anuntat toate persoanele cu cateva ore inainte pentru a nu avea timp sa cumpere cadouri. Eu am scos toti acesti prieteni la o cinste pentru ca asa am simtit ca le pot multumi ca au fost alaturi de mine de-a lungul timpului. N-a fost ceva wow organizat, incendiar si asa mai departe. Poate ca daca era, imi era ok sa primesc cadouri. In sfarsit, ii multumesc din suflet pentru ce mi-a daruit! :)




A urmat apoi ieseala cu domnul Herman. Din pacate, atat el cat si Daniela stiau intr-adevar dinainte ca vreau sa-i scot si a facut acelasi gest ca si ea. Ii multumesc din suflet ca s-a gandit. Ne-am distrat la biliard si mi-am luat bataie ca de obicei. Am stat si cu un oarecare stres pentru ca suportii de lumina de deasupra meselor se tot miscau si am crezut ca e un cutremur sau ceva de genul.






Imediat dupa am mers la McDonald's si am mai stat putin de vorba. Din pacate, nu foarte mult pentru ca m-am grabit degeaba pentru cel de-al treilea moment, care n-a mai avut loc avand la structura sa neseriozitatea deja tipica acelor persoane, carora le-am acordat inca o sansa. Cum spuneam, nu vreau sa ma supar.




Am avut deci cateva momente de respiro, desi nu imi dorisem asta. Toata ziua am umblat si n-am stat deloc, insa am avut si o pauza de vreo 50 de minute inainte sa ies la terasa cu cei mai dragi prieteni. A curs cu bere, am mancat pizza foarte buna si recomand cu mare caldura terasa de pe Salaj, de langa complexul Penny. Oamenii sunt foarte serviabili si de bun simt, preturile foarte bune si calitatea oferita ridicata! Dupa ce am plecat, am mers intr-un magazin Lidl din apropiere ca sa iau o sticla de vin si niste piscoturi. Ajung la casa si se intampla ceva foarte amuzant : sunt intrebat daca am 18 ani. Raspund : chiar astazi i-am implinit! Nu stiu daca ma intelegeti, dar nu mi s-a intamplat asta nicaieri, niciodata. O prietena i-a aratat cardul de la R.A.T.B., pe care scrie CNP-ul, deci implicit si varsta. Tot n-a vrut, asa ca am mers alaturi, la un baiat mult mai de treaba, care m-a rezolvat.
















Aici e o mai mult decat o poza, e un moment. E un moment pe care doar eu il stiu. A fost imediat dupa plecarea de la taicamiu. Am savurat un vin rosu foarte bun, la 1.5l. Era la o mega reducere. Si mi-am adus aminte, momentul pozei acestea il mai stie cineva!


Ajuns acasa, in ritm alert fiindca trebuia neaparat sa ajung la toaleta. M-am napustit asupra frigiderului spre sticla de sampanie, iar mai jos este manevra pe care a facut-o mama. Este vorba de un tort in forma de chitara, destul de reusit ca idee! Un gest foarte frumos, tinand cont de faptul ca mama nu-mi suporta chitarele si le-ar da lejer foc atata vreme cat as lipsi de acasa. Am stat pana tarziu, am ras, am vorbit si.. am facut multe.






A doua zi, a venit o fata la sormea. Mama a servit-o la plecare cu bucati din fiecare tort. Nu mare mi-a fost mirarea, pentru ca stiam ca al meu e mult mai bun, dar extrem de placut a fost sa citesc mesajul asta, trimis ei.


Cum spuneam, am vrut sa ma achit si fata de Alexandra, care n-a putut ajunge miercuri. Am iesit cu chitara in parc, am ras, am luat bere si chipsuri si ne-am simtit bine.


N-aveam cum sa n-am poza cu tipalul! :D


Alexandra spunea acum ceva vreme, privind o poza cu trio-ul nostru : eu - ea - Diana, ca parca suntem niste fratiori. Iata ca telefoanele noastre pot fi folosite ca un argument solid la afirmatia ei.


A fost foarte, foarte faina ziua mea. Multe n-au fost spuse aici pentru ca vreau sa ramana in intimitatea personala sau maxim sa fie extista in cercul cunostintelor care merita. La fel si pozele. Melodia "Final", de la Alternosfera, reprezinta finalul unei perioade din viata mea si cred ca era cea mai potrivita pentru aceasta zi. Multumesc inca o data celor care au venit, celor care mi-au creat aceasta bucurie, celor care mi-au scris pe pagina de Facebook, celor care m-au sunat si.. n-am decat cuvinte de lauda si de apreciere!

Multumesc Adina!
Multumesc Daniela!
Multumesc Herman!
Multumesc Louis!
Multumesc Marius!
Multumesc Diana!
Multumesc Silvia!
Multumesc Betty!
Multumesc Alexandra!
Si nu in ultimul rand, multumesc parintilor! Pentru buna crestere, pentru atentie si pentru ca au avut grija de mine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu